Şapte preoţi


ŞAPTE PREOŢI

Profesorilor mei din facultate,
care treceau zilnic vama de la Oancea

pentru a veni din Galaţi la Cahul,

unde era sediul extensiunii

univ. Dunărea de Jos

Cu mila Celui de sus, Tare,
într-o zi de sărbătoare,
şapte preoţi au pornit,
unii pe jos, alţii în care,
spre răsărit, dinspre Carpaţi,
la iubiţii fraţi.

Boii cu gîturile lăsate
cu ochii închişi pe jumătate
aşa de moale călcau,
că legănau
cerul uşor
cu toată greutatea lor.

La o răspîntie, pe-o vale,
o poartă închisă le ieşi în cale.
Căruţele se opriră,
Preotii se îndreptară din şale.

Preotul care era mai în faţă,
îşi trecu mîna pe sub mustaţă
şi zise fraţilor lui:
–Asta-i Poarta Raiului!

Auzind vorbele ce se spun,
Sfîntul Petru cu buzele de tutun,
trase toate zăvoarele,
ca să intre pe poartă carele
şi oamenii din drum.

Continuă să citești Şapte preoţi

Reclame