Ochii tăi


Ochii tai, poza

Anunțuri

Cea mai frumoasă ploaie de la facerea lumii


Cea mai frumoasă ploaie de la facerea lumii

Plouă peste oraș, plouă peste pădure,
Plouă peste inima lăsată să-ndure…
Tu te uiți cum plouă dincolo de fereastră,
Eu mă uit cum plouă peste dragostea noastră…

Plouă cu picături reci, mărunt și cețos
Din cupa înmiresmată a unui vin spumos…
Plouă și – indiferent de ce-ar spune unii –
E cea mai frumoasă ploaie de la facerea lumii…

                                                            15.04.2014

poze-de-toamna_maini-in-ploaie[1]

Încrederea şi responsabilitatea într-o relaţie de dragoste


ÎNCREDEREA ŞI RESPONSABILITATEA ÎNTR-O RELAŢIE DE DRAGOSTE

Odată un şoarece, care locuia în vizuina lui, nu departe de un lac, s-a îndrăgostit de o broască. Era vară, cald şi frumos şi cei doi îşi dădeau întîlnire în fiecare seară pe malul lacului. Totul a fost minunat pînă cînd, într-o vreme, broasca a simţit că îl iubeşte pe şoarece atît de mult, încît întîlnirile de pe malul lacului înseamnau prea puţin pentru ea. “Vreau să vii la mine acasă, în lac”, îi zise ea într-o zi şoarecelui. “Nu pot veni, îi răspunse acesta, explicîndu-i ca apa l-ar îneca pe loc. Cel mai cugetat ar fi să ne vedem mai departe tot aici, pe malul lacului, continuă el, ori, dacă vrei, putem merge la mine acasă”. “Imposibil, îi răspunse broasca. La tine în vizuină mi s-ar usca pielea prea tare şi aş muri”.

Văzînd în cele din urma că nu îl poate îndupleca pe şoarece să vină la ea în lac, broasca, într-o seară, după ce îşi luă rămas bun de la el, sări în apă… Numai că din timp îşi legase pe ascuns de picior un fir de aţă, iar celălalt capăt al firului îl legase de piciorul şoarecelui. În apă, şoarecele, după cîteva împotriviri zadarnice, se înecă. Mai apoi se umflă şi se ridică la suprafaţa apei cu tot cu broască. Un vultur, văzînd şoarecele, se aruncă ca o săgeată de-asupra apei, îl prinse în gheare şi îl duse în cuib cu tot cu prietena lui, acolo unde aşteptau flămînzi puii păsării răpitoare.

Concluzia acestei poveşti tragice este una profundă şi plină de învaţăminte: O relaţie bazată pe dragoste cere în mod imperios încrederea reciprocă. Şi chiar dacă nu sunt mulţi aceia care se bucură de sentimentul încrederii, cel puţin majoritatea înţeleg şi consimt acest adevar. Problema însă, care o vad eu, e că puţini sunt aceia care conştientizează de ce anume mai are nevoie ÎNCREDEREA ca să fie împlinită total.

Este vorba de RESPONSABILITATE.

Cînd vezi că partenerul tău îţi oferă încrederea lui, întrebarea e: ce faci tu cu această ÎNCREDERE? Eşti tu oare destul de conştient de RESPONSABILITATEA ce trebuie s-o manifeşti faţă de acest DAR NEPREŢUIT?

A avea încredere în cineva e ca şi cum i-ai oferi acestuia cheile de la casa ta. Cel cu cheile poate oricînd să intre în propria ta casă, unde poate face atît bine cît şi rău. Şoarecele avea încredere în broască şi era convins că atîta timp cît ei sunt împreună, din partea ei nu poate veni nici un rău şi deaceea nu se apăra. Broasca însa, din nesabuinţă şi iresponsabilitate, i-a nenorocit pe amîndoi.

Dacă nu eşti conştient de RESPONSABILITATEA pe care trebuie să o manifeşti faţă de ÎNCREDEREA ce ţi se oferă, mi-e şi frica să gîndesc ce viitor poate avea relaţia în care eşti acum angajat. Şi din contra: Dacă ştii cît de preţioasa e ÎNCREDEREA şi dacă ştii cît valoreaza RESPONSABILITATEA, atunci la sigur ştii cît de frumoasă este DRAGOSTEA şi cît de importantă este ea în viaţa ta.

Gîndeşte-te şi tu la asta… 

Ghiocelul şi lăcrămioara


Ghiocelul şi lăcrămioara

In zăpada argintie,
Sub frunziş de păducel,
Îşi aşteaptă primăvara
Un boboc de ghiocel.

Vîntul şuieră deasupra-i,
Noaptea lungă-l infioară,
Însă-n somn visează dulce
O frumoasă lăcrămioară!

Ochii ei duioşi şi gingaşi
Îl privesc din geana minţii
Atingînd – făcînd să-i cînte –
Toate corzile fiinţei…

Munţii Potenzei


Munţii Potenzei

 

Munţii mari, în lănţuire
Strâng în braţe-oraşul mic,
Cum ar strânge, cu iubire,
Mândra-n braţe un voinic!

Iar când seara, pe răcoare,
Ea s-ar duce să se culce,
El i-ar da o sărutare
Ca să aibă somnul dulce!

Vara 2009, Potenza, Italia

Dragostea şi prietenia – două sentimente incompatibile


DRAGOSTEA ŞI PRIETENIA – DOUĂ SENTIMENTE INCOMPATIBILE


Cît nu ar parea de şocantă afirmaţia, dar după mine aşa este: dragostea şi prietenia sunt două sentimente incompatibile. Mai mult decît atît, aceste sentimente sunt invers proporţionale, adică acolo unde îşi face simţită prezenţa una, treptat pierde din teren cealaltă.

Da, o pot spune fără frica de a fi contrazis că acestea sunt cele mai frumoase sentimente umane, ele au fost suportul inspiraţiei celor mai valoroase opere de artă din întreaga cultură a lumii, dar omul e de aşa natură încît nu le poate nutri simultan pentru una şi aceeaşi persoană. Care ar fi explicaţia?

Prietenia adevarată presupune în primul rînd multă sinceritate; prietenul de asta ţi-e prieten, fiindcă lui i te destainui în totalitate; dacă ai un prieten şi ascunzi totuşi ceva de el, înseamnă că nu ţi-e prieten în deplinatatea sensului acestui cuvînt (atenţie, nu vorbesc de sinceriatatea exagerată care de cele mai multe ori este impudică). Sigur, prietenia mai are nevoie şi de ajutor reciproc şi de multe altele, dar eu analizez de data asta doar elementul de bază. Dacă însă privim dragostea, vedem că acest minunat sentiment presupune în primul rînd mister, element care se află, după cum se înţelege, în toatal dezacord cu sinceritatea. Într-o prietenie nu e firesc să fi-i misterios, pe cînd în dragoste dacă epuizezi şi ultima picatură de mister printr-o sinceritate excesivă, iubitul/iubita va constata peste o vreme că pentru el/ea nu mai prezinţi acel interes erotic de odinioară şi treptat se va plictisi. După plictiseală vine indiferenţa care dezintegrează definitiv relaţia.

Continuă să citești Dragostea şi prietenia – două sentimente incompatibile