Universul ştiut de noi nu-i decît o SUPERGALAXIE?


UNIVERSUL ŞTIUT DE NOI NU-I DECÎT O SUPERGALAXIE?

Universul nu-i decît o Galaxie?

După ce oamenii şi-au dat seama că Pămîntul este rotund şi nicidecum plat, aceştia îl plasau fără probleme în Centrul Universului! Soarele, planetele, precum şi toate celelalte obiecte cosmice s-ar fi învîrtit adică în jurul Pămîntului. Ştiinţa modernă a privit mai apoi cu îngăduinţă aceste idei năstruşnice, demonstrînd că Pămîntul nu are nici o legătură cu nici un fel de centru şi că Soarele este acela care se găseşte abia în centrul unui Sistem Solar, undeva în braţul Orion al Galaxiei noastre Milky Way. La rîndul lui Orionul se învîrte “uşor” în jurul centrului galaxiei, iar galaxia, cu un număr de peste 100 de miliarde de stele (după unii cercetători chiar 200 de miliarde), multe din ele mai mari decît Soarele, pluteşte în vid în rînd cu celelalte galaxii surori.

Din perspectiva noastră, Milky Way, (Calea Lactee sau Galaxis cum mai este numită) cu un diametru de 100 de mii de ani lumină, este neînchipuit de mare, nu însă şi din perspectivă cosmică. În Universul accesibil nouă din punct de vedere vizual se estimează ca ar fi în jur de 50 de miliarde de galaxii oarecum asemănătoare cu a noastră (unii astronomi ridică acest număr pînă la 200 de miliarde). Un calcul aproximativ arată că dacă toate galaxiile (care pot fi văzute cu telescopul Hubble) ar fi cît un bob de mazăre, acestea ar umple o arenă sportivă pînă la vîrf! Iar o altă comparaţie interesantă arată că, în Universul ştiut de noi, numărul aştrilor din toate galaxiile este cu mult mai mare decît numărul firelor de nisip ce se găsesc pe toate plajele Pămîntului! E uimitor, nu-i aşa?!

Acuma însa haideţi să ne punem cu toţii o întrebare logică: Dintre atîţia şi atîţia aştri din Univers e posibil oare ca Soarele nostru să fie unicul care să ofere unei planete toate condiţiile necesare vieţii? Eu personal mă îndoiesc de asta, iar ultimile cercetări astronomice spun exact acelaşi lucru!

În martie 2011 NASA a declarat că telescopul Kepler – aflat într-o misiune spaţială de identificare a planetelor din afara Sistemului Solar –  numai în februarie 2011 a identificat 1200 de planete situate la distanţe similare cu aceea dintre Pămînt şi Soare; dintre aceste planete, 68 au aproximativ aceeaşi mărime ca Pămîntul. Astfel, calculele astronomilor arată că numai în galaxia Milky Way, între 1,4% şi 2,7% din stelele de dimensiuni medii (deci asemănătoare Soarelui) ar putea fi orbitate de o planetă similară cu a noastră. Pare puţin, dar de fapt poate fi vorba de aproape două miliarde de planete similare Pământului. Mai mult decît atît, ţinând cont de distanţa lor faţă de stelele pe care le orbitează, specialiştii de la NASA susţin că aceste planete ar putea avea si apă.

Meditînd la aceste aceste lucruri, stau cîteodată şi mă întreb: Cum de unii oameni pot totuşi crede că Pămîntul e singura oaza de viaţă din Univers? Păi în felul acesta toţi cei care gîndesc aşa îi atribuie planetei noastre, în mod inconştient, un noroc inimaginabil de mare! Exact cum ar lua cineva un singur fir de nisip de pe o plajă oarecare şi i-ar zice: “Ia fii atent aicea, mă: Să ştii că tu eşti unicul fir de nisip care are noroc! M-ai înţeles?!”

În ultimii ani telescopul spaţial Hubble şi-a încercat de mai multe ori capacităţile sale tehnice în ceea ce priveşte captarea imaginilor de la mare distanţă. Astfel, în septembrie 2003, telescopul s-a uitat timp de 11 zile într-o singură direcţie, apropiind continuu imaginile din vizor. În a 11-a zi Hubble-ul a ajuns la capătul posibilităţilor sale tehnice, captînd o imagine care reprezintă maximul depărtării văzute în Univers (Hubble Ultra Deep Field). Hubble Ultra Deep Field - Cea mai îndepărtată imagine din spaţiuÎn această imagine se vad mii de galaxii, toate aflate la cîteva zeci de miliarde de ani lumină de noi. Fiecare punctişor luminos din această imagine a “marginii Universului” reprezintă o galaxie. Iată deci ce ascunde un biet petic întunecat de pe cer, luat absolut la întamplare, care la prima vedere nu spune nimic.

*              *              *

Îmi place nespus de mult să privesc cerul înstelat pe timp de noapte, drept pentru care mi s-a spus de nenumarate ori că aş fi “romantic”! Eu însă nu cred ca această descriere sumară mă reprezintă în vre-un fel. Fiecare om e romantic dintr-un anumit punct de vedere, aşa cum pot fi şi eu, desigur, cînd de exmplu, în plină noapte, stau cu iubita pe malul unui lac. Într-o asemenea împrejurare stelele şi luna au darul neobişnuit de a mări mai tare taina nopţii, cum ar spune Lucian Blaga, numai că atunci atenţia mea rămîne concentrată doar pe o singură stea, care e mult mai aproape de mine şi mult mai misterioasă decît toate stelele luate la un loc!

Cînd îmi concentrez însă atenţia asupra unor aştri din Calea Lactee, cum ar fi bunăoară cele 3 stele care formează Centura Vînătorului din Orion, nu mă gîndesc atunci la cît de frumos e aici pe Pămînt datorită lor, ci cam cum este acolo, ce forme de viaţă ar putea coabita prin apropiere sau ce legi fizice neobişnuite dirijează acele îndepărtări.

Cînd eram adolescent şi mă aflam la Cahul, într-o iarnă, găsisem la un moment dat două hărţi extraordinare ale bolţii cereşti: una cuprindea stelele vizibile ale emisferei de Nord iar cealaltă stelele vizibile ale emisferei de Sud. Pasionat încă de pe atunci de Univers, le-am analizat minuţios pe amîndouă mai multe zile la rînd, pînă cînd într-o seară, luîndu-mi o haină mai groasă şi o lanternă, am ieşit la marginea oraşului, cît mai departe de lumină! Acolo, după ce am găsit un locuşor mai potrivit pentru “observările mele astronomice”, m-am întins pe spate în zăpadă! Ce senzaţie plăcută am trăit atunci, nu vă pot descrie! Priveam fiecare stea şi fiecare grup de luminiţe în parte, încercînd astfel să identific constelaţiile conform acelor hărţi. Din cînd în cînd tot aprindeam lanterna pentru a verifica schemele, după care mă cufundam din nou în spaţiu! La un moment dat mi-amintesc că am avut şi un incident interesant: un trecator, văzîndu-mă întins pe zăpadă cum orbecaiam cu lanterna aia, ce s-o fi gîndit el că se apropie şi mă întreabă: “С вами всё в порядке? Помощь не нужна?”

*              *              *

Una din întrebările dificile care îi pune la grea încercare pe oamenii de ştiinţă este pînă unde ajunge Universul. Adică este infinit sau are totuşi margini. Eu nu sunt om de ştiinţă, dar oricum această întrebare mă preocupă şi pe mine de multă vreme. Albert Einstein, speculînd modelul geometriei neeuclidiene a presupus că Universul este sferic, finit ca materie, dar infinit ca întindere. Astfel, în Universul lui Einstein, o navă cosmică pornită în linie dreaptă să exploreze spaţiul, teoretic, dupa n ani, ar ajunge de unde a pornit fără nevoia de a mai face cale întoarsă. Ştiinţa contemporană însă nu mai îmbrăţişează în totalitate această idee. Calculele unor astronomi arată că Universul nu este sferic, ci plat! În rest, savanţii sunt de părere că Eistein a avut dreptate şi că deci Universul ar fi finit ca materie însă nemărginit ca vid.

Cum de s-a ajuns la concluzia asta? In termeni simpli explicaţia ar fi cam următoarea: S-a observat că, chiar dacă Galaxiile se mai atrag şi se ciocnesc între ele atunci cînd se apropie prea mult una de alta, în general între ele există o tendinţă de distanţare şi de deplasare comună, ceea ce întăreşte teoria Big Bang-ului. Conform acestei teorii, toată materia Universului a fost concentrată odată într-un singur punct; la un moment dat a avut loc o mare explozie (Big Bang-ul) în urma careia au aparut treptat galaxiile; şi deci de la Big Bang încoace toată materia se mişcă din inerţie. Prin urmare, cred savanţii, Universul este este finit, dar creşte treptat în volum.

Odată cu dezvoltarea tehnologiei computerizate, oamenii de ştiinţă au analizat cu minuţiozitate cum are loc o explozie. S-a tras atenţie la fiecare detaliu: cu ce viteză se depărtează fiecare fragment de epicentru, care e distanţa undei de şoc, etc. Aceste analize au fost foarte utile în reconstituirea teoretică a Big Bang-ului. Un lucru însă le-a dat mari bătăi de cap astronomilor şi anume: Toate fragmentele care rezultă în urma unei explozii oarecare se împrăştie cu o viteză care scade treptat, pînă cînd se pierde definitiv, în timp ce viteza de deplasare a galaxiilor – iată deja la miliarde de ani de la aşa zisul Big Bang – este în creştere!

Explicaţia pe care au gasit-o în cele din urmă astronomii se bazează pe materia neagră din Univers. Din păcate însă chiar ei recunosc că pînă în acest moment nu se cunoaşte mai nimic despre această aşa numită materie neagră.

Eu sunt conştient de faptul că Universul e ghidat de un număr nedefinit de legi fizice de care omenirea încă habar nu are; mai mult decît atît, sunt conşient că logica noastră poate fi inaplicabilă în afara Sistemului Solar, cu toate acestea îndrăznesc să vin acum cu o nouă ipoteză (cel puţin eu nu am mai auzit-o la nimeni pînă acum şi m-aş bucura să aflu că mai are cineva aşa idei năstruşnice!) şi anume că ceea ce vedem şi numim noi astăzi Univers, nu-i decît o SUPERGALAXIE!

În primul rînd eu nu cred că galaxiile Universului se deplasează “mînate” sau “împinse” din urmă de ceva, ci mai degrabă cred că ele sunt atrase de altceva. În acest fel îmi explic şi de ce viteza de deplasare generală a galaxiilor este în creştere şi nu în scădere: Probabil ne aflăm mai aproape de centrul acestei supergalaxii (iar cînd spun asta, mizez şi pe faptul că supergalaxia ar avea forma unui disc spiralat) şi, cu cît ne apropiem mai mult de gaura neagră, adică de centru, cu atît viteza de atracţie devine mai mare.

Universul nu-i decît o Supergalaxie?

“Universul nu mai este sferic cum s-a crezut pînă acum, ci plat”, consideră unii specialişti, afirmaţie ce întăreşte şi mai mult această ipoteză. Astfel, hotarul “Universului”, în care îşi pun speranţele savanţii, ar putea fi nimic altceva decît hotarul lateral al supergalaxiei cu pricina! Adevăratul Univers însă probabil este mult mai mare şi nu-i exclus ca acesta să fie împînzit de nenumărate asemenea supergalaxii.

Dar să zicem că ideea unei supergalaxii e prea deplasată, dat fiind faptul că lipsesc dovezile. S-ar putea desigur ca atracţia galaxiilor să nu fie generată de presupusa gaură neagră a presupusei supergalaxii. Adică ar putea exista o altă formulă şi o altă cauză a acestei atracţii. Ideea de bază însă, care după mine contează cel mai mult, rămîne a fi totuşi aceea că galaxiile nu se mişcă din inerţie, ci sunt atrase de o anumită forţă pe care urmează să o identificăm.

In concluzie vreau să spun că savanţii ar putea avea totuşi dreptate atunci cînd afirmă că Universul e finit ca materie şi infinit ca vid, dar în acelaşi timp eu nu cred că omenirea va afla curînd unde începe şi unde se sfîrşeşte materia adevaratului Univers.

In continuare deschid un FORUM în care lansez întrebarea: E posibil ca Universul ştiut de noi sa nu fie decît o supergalaxie?

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Universul ştiut de noi nu-i decît o SUPERGALAXIE?&8221;

  1. Asta cu supergalaxiile este o teorie daca privesti lumea dpdv al mecanicii newtoniene. Dpdv al teoriilor cuantice apar teoriile universurilor paralele.

    Universul plat se refera la spatiu-timp ca dimensiune asa cum a enuntat-o Einstein. In universitaile americane la moda (in fizica teoretica speculativa ) este teoria M (membranelor).

  2. mda…frumos…Orion, mi-a adus aminte de atatea chestii. Stii doar ca eu nu le vad doar ca pe niste simple stele…pentru mine ele inseamna mult mai mult, si ma bucur ca sunt atat de importante in spatiul celest…”Cînd îmi concentrez însă atenţia asupra unor aştri din Calea Lactee, cum ar fi bunăoară cele 3 stele care formează Centura Vînătorului din Orion, nu mă gîndesc atunci la cît de frumos e aici pe Pămînt datorită lor, ci cam cum este acolo, ce forme de viaţă ar putea coabita prin apropiere sau ce legi fizice neobişnuite dirijează acele îndepărtări”…:)

  3. draguts articol, si din punct de vedere academic(stiintific) si liric, da intradevar s-ar putea ca universul sa fie o supragalaxie, p-u mine intrebare e alta- care e inteligenta care mica toate aceste astre si legi fizice, precum fizica cuantica vorbeste despre existenta constiintei in materie, noi ca fiinte umane si inteligente, neintelegind asa lucruri simple, avem cu adevarat mult de parcurs pina la autorealizare potentialului nostru.
    ps, daca vre-un extraterestru e pe aici rog sa dea de stire 🙂

  4. Nu trebuie sa complicam lururile, deobicei totul in natura este foarte simplu, numai ca se merge de la simplu la complex. In universul nostru se lucreaza cu unitati inteligibile sau nu dar care conexeaza intre ele(colaboreaza) se atrag(electomagnetic,gravitational,etc) sau se combina chimic sau si energetic.Energia se transforma mereu in materie si invers sub influenta unor legi care si ele sant modificate pe parcurs, urmare influentelor globale care apar la un moment dat,totul se transforma continuu,din aproape in aproape.Eu as putea sa explic de exemplu foarte simplu formarea grandiosului univers in felul urmator, pornind de la acel big bang daca tot este la moda(desi se pot formula o infinitate de teorii pornind de la alte fenomene si legi pe care nu le cunoastem,eu merg pe ideea ca legile univesale se modifica si ele in timp si spatiu in functie de conditiile de la un moment dat),astfel
    Imaginati-va ca acest big bang a aparut in punctul A si ca totul a decurs cum stim, adica s-au format galaxiile si care astazi se departeaza unele de altele cu viteze impresionante,unde? foarte simplu,stim ca spatiul se curbeaza,deci este normal ca galaxiile sa calatoreasca pe generatorele unui elipsoid din polul A spre un alt pol B .Daca s-a constatat ca galaxiile se tot departeaza unele de altele asta inseamna ca santem in miscare pe generatoarele elipsoidului si ca inca nu sa ajuns la planul central pe axa Y a elipsoidului,cand galaxiile vor trece de aceasta axa,toate galaxille se vor atrage trecand pe generatoarele descendente ale elipsoidului care vor converge in final in alt punct B din spatiu. In punctul B sub influenta gravitatiei colosale si temperaturilor imense se vor forma din nou conditiile unui nou big bang care va arunca materia in alt punct C din spatiu in aceleasi conditii ca in primul ciclu si tot asa la infinit mereu tn alte puncte,sau cine stie daca sant pierderi de energie pe parcursul ciclurlor atunci energia se va disipa si nu se va mai ajunge la conditiile de big bang ramanad o parte de materie la infinit, care nu se va mai transforma in energie.
    Extrapoland am putea sa presupunem ca au existat in timp mai multe singularitati deci au evoluat si poate mai evolueaza si alte universuri paralele in acelasi fel,dar este mai putin probabil.In schimb nu stim de ce si cum a aparut primul bing bang? si nu cred ca vom sti vreodata Intodeauna ramane loc de intrebarea de ce asa? si nu alt fel,cine poate sa stie?.
    Daca imi permite-ti as avea si aici un raspuns si anume intrucat creierul nostru este alcatuit din aceaiasi materie si energie ca tot ce ne inconjoara nu poate tocmai el sa-si dea cu parerea despre adevarul universal,nu are cum,este prins inro capcana!

  5. In univers exista galaxia Andromeda care este mult mai mare ca Milky Way. Astronomii presupun ca peste trei miliarde de ani va avea loc o batalie extraordinara intre gigantii cosmici Milky Way si Andromeda. Se vor uni atunci aproximativ un trilion de stele, formandu-se astfel o galaxie noua!

  6. Frumos comentariul, dar oare astronomi si toţi cercetătorii fac public tot ce descoperă? Si eu sunt interesat de subiectele dezbătute de tine , e prea devreme să ne gândim la universul ştiut de noi cum ca ar fi o supergalaxie dar nu e exclus, încă trebuie să mai evoluam în tehnologie pt a spune ca universul e o supergalaxie , poate cine ştie se va inventa ceva să vadă mult mai departe decât Hubble, si oricum Hubble a facut o treaba super ne a arătat milioanele de galaxi,suntem minusculi în univers si totul se poatesfârşi exact aşa cum a început printr-o explozie, nu sunt un bun scriitor ,dar as avea doua întrebări: tu ce crezi noi suntem fructul evoluţie? Viaţa pe pământ a fost adusă pe pământ de un meteorit? Eu unul cred în evoluţie, si în chestia ca viaţa pe pământ a fost adusă de un meteorit

  7. Cred ca universul vazut de noi, cu galaxii si resturi de materie, ar putea fi doar praful unei „mega stele” ce este imprastiat de 14,5 miliarde de ani, poate ca in vnivers au loc astfel de evenimente periodic la o scara mult mai mare si poate chiar exista universuri paralele, dar nu identice. Adica universul vazut de noi sa fie doar praful unui „mega Soare” ? Da, si daca ar fi asa, poate ca dupa miliarde si miliarde de ani….. cand inertia va disparea, galaxiile se vor unii intr-o mai mica masura si vor da nastere unei „mega stele” mai mica, si tot asa. Resturi de materie neunificata, exista peste tot in univers, si asa va ramane. Teoria mea, este ca universul se va micsora in materie, adica corpurile ceresti vor deveni din ce in ce mai mici, stiu ca o stea mare atunci cand explodeaza, poate da nastere altor stele mai mici ,prin „diviziune” asa ca universul nostru este infirm, multi ar spune ,bine , dar de ce nu vedem acea lumina ” mega stea” pai, distanta dintre astfel de „mega stele” este mult prea mare pentru perceptia si tehnologia noastra noastra , universul nostru, e un fir de praf intr-un desert de nisip !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s