DESCOPERIRE ARHEOLOGICĂ ÎN R. MOLDOVA


DESCOPERIRE ARHEOLOGICĂ ÎN R. MOLDOVA


În vara anului 2001, mai exact la 31 august, în ziua cînd basarabenii îşi sărbătoresc Ziua Limbii Române, eu, hoinărind prin Codrii Orheiului, nu departe de satul Tabăra, raionul Orhei, am descoperit absolut întîmplător o fortificaţie dacică, veche de mai bine de două milenii. Cum de s-a întîmplat însă să găsesc această cetate? Iată pe scurt filmul evenimentelor.

Pe atunci eram student. Făceam Filologie, Istorie şi Administraţie Publică în cadrul Univ. Dunărea de Jos din Galaţi. Dascălul meu de Istorie veche şi Arheologie, prof. dr. Mihalache Brudiu, a dezvoltat în mine încă din primul an al facultăţii o adevărată dragoste pentru tot ce-i legat de trecutul dacilor, pentru preistoria lumii şi pentru arheologie, aşa încît nu pot să nu îmi amintesc de d-lui decît cu emoţie şi cu deosebit respect.

Datorită unor superbe expediţii arheologie făcute îmreună cu dl. Brudiu prin munţii Buzăului, cu scopul de a vizita şi de a studia la faţa locului mai multe fortificaţii dacice, mi-am format uşor ochiul, aşa încît puteam deja după aceea să identific o cetate ţinînd cont de mai multe aspecte : amplasarea în teren, poziţionarea geo-strategică, elementul demografic şi economic, etc.

În ziua în care am descoperit cetatea mă aflam împreună cu fratele meu Anton Vascan în pădurea dintre satele Tabăra, Ţigăneşti , Bravicea şi Săseni (exact în punctul de intersecţie a raionelor Orhei, Călăraşi şi Străşeni). Primul lucru care mi-a atras atunci atenţia a fost valul de apărare al fortifica ţiei, c hi ar dacă la prima vedere n-am înţeles bine ce am în faţă. Eram la mare înălţime şi imediat mi-am pus întrebarea: Ce e cu valul acesta de pămînt tocmai aici? Să fie făcut de apă nici nu putea fi vorba, fiindcă aceasta nu ar fi avut de unde să se scurgă. Şi atunci rămînea numai o explicaţie: Să fie artificial, adică făcut de o m! M-am uitat mai apoi cu atenţie de jur împrejur şi dintr-o dată am înţeles că de fapt eu şi cu fratele meu stam cocoţaţi chiar pe valul de apărare al unei fortificaţii foarte vechi!

Cînd i-am povestit d-lui Brudiu ce am gasit în Codrii Orheiului şi după ce i-am descris cu amănunte cum e poziţionată ceta tea, domnia sa a exclamat plin de entuziasm: „Păi acolo la d-stră în acele păduri musteşte pămîntul de istorie, domnule!”

După aceea profesorul a povestit tuturor studenţilor săi din Universitate despre descoperirea mea, iar pe mine m-a îndemnat să-i anunţ grabnic şi pe istoricii de la Chişinău.

În cele din urmă m-am hotărît să merg la Muzeul Naţional de Istorie din Chişinău şi să vorbesc cu arheologii de acolo. Prima reacţie a istoricilor cu care am discutat a fost destul de sceptică. „Păi toate cetăţile au cam fost descoperite, îmi explicau ei, dar oricum va trebui să venim şi să vedem despre ce este vorba”. Şi astfel, în toamna anului 2004, o echipă de arheologi din cadrul Muzeului Naţional, în frunte cu profesorul dr. Mihai Onilă, s-au deplasat la faţa locului şi au efectuat 3 zile de săpături arheologice cu scopul de a confirma sau nega existenţa fortificaţiei. Rezultatul cercetărilor a dovedit că aceasta este într-adevăr o cetate dacică!

Imediat după aceea Muzeul Naţional de Istorie din Chişinău s-a arătat dispus să înceapă o cercetare aprofundată a fortificaţiei prin dezvoltarea unor ample săpături arheologice, dar cu specificarea că acestea vor avea loc ceva mai tîrziu, mai exact atunci cînd Guvernul va aloca banii necesari.


DESCRIEREA CETĂŢII

Cetatea se află în pădure şi este înconjurată din trei părţi de rîpi destul de adînci. De fapt în împrejurimile cetăţii se află o întreagă reţea de rîpi. Pe una dintre ele, care porneşte de la cetate şi ţine pînă la ieşirea din pădure, localnicii o numesc “Rîpa Sîcăi” (adică „Rîpa Seacă” = care a secat), iar locul unde aceasta se sfîrşeşte poartă numele de „Iazul lui Dumnezeu”. Eu cred că denumirile de “Rîpa seaca” şi “Iazul lui Dumnezeu” spun ca odată pe aici a fost totuşi multă apă, element de care nu se poate lipsi nici o cetate. Apa venea la vale prin rîpile acum secate şi se scurgea în „Iazul lui Dumnezeu”. De altfel pe fundul rîpilor ce înconjoară fortificaţia se observă şi acum o umiditate mărită a solului pe tot parcursul anului. În afară de aceasta, mulţi bătrîni din satul Tabăra confirmă că înainte „Iazul lui Dumnezeu” avea apă şi că acest loc era de o frumuseţe rară.

Fortificaţia are oarecum forma unui ou poziţionat pe directia Nord-Sud. Terasa proriu-zisă a cetăţii însă este dreaptă şi măsoară 120 de metri în lungime şi 60 de metri în lăţime.

Rîpilie care înconjoară din 3 părţi cetatea i-au „oferit” acesteea 3 versanţi: Cel de Sud are aproximativ 100 de metri, iar cei de prin părţi cîte 55 de metri fiecare. Practic punctul forte în apărarea cetăţii era înainte de toate anume configuraţia aceasta naturală foarte prielnică.

Trebuie să adaug că eu şi cu fratele meu Anton am facut chiar o experienţă: El a ocupat poziţia de apărare pe cetate, iar eu am încercat să îl atac urcînd versantul de Sud. A fost o „luptă” destul de periculoasă, cu „suliţe” şi „săgeti” din lemn, în care s-a văzut foarte bine că şansele celui care atatcă sunt minime. Versanţii sunt atît de înclinaţi, încît atacatorul abia de reuşeste să urce, dar mite să mai arunce cu ceva sau să se apere!

SCHEMA CETĂŢII TABĂRA
SCHEMA CETĂŢII TABĂRA

În partea de Nord a fortificaţiei nu este nici o prăpastie, de aceea dacii au săpat aici valul de apărare care s-a păstrat destul de bine şi pînă astăzi şi care are o lungime de 80 de metri. În momentul cînd s-a construit acest „scut protector”, pămîntul scos din şanţ a fost aruncat în partea cetăţii, după cum se făceau de altfel toate valurile de apărare, aşa încît acesta se ridică în prezent la 2 metri faţă de nivelul fortificaţiei (adică pe interior) şi la 8 metri faţă de fundul şanţului (pe exterior).

Dacă ar fi să reconstituim dimensiunile valului de acum 2000 de ani, atunci e foarte posibil ca acesta să fi avut o înălţime de cel putin 4 metri faţă de nivelul terasei (pe interior) şi de 15 metri faţă de partea inferioară a şanţului (pe exterior).

După cum se vede e vorba de o cetate destul de mare. Comparativ cu toate fortificaţiile dacice cunoscute de istorici, aceasta se regăseşte fără îndoială în categoria cetăţilor mari, nu însă şi în categoria celor mai bine întărite. Din cunoştinţele mele în zonă nu prea este piatră şi nici ruine de ziduri nu se văd, or asta înseamnă că unica protecţie artificială pe care ar fi putut-o avea această fortificaţie ar fi fost un gard gros din lemn. Oricum asta nu înseamnă că cetatea era vulnerabilă. „Înfrîngerea” mea în timpul atacului spune multe!


EXISTENŢA ALTOR AŞEZĂRI DACICE

Dacă orice cetate serveşte pentru retragere şi apărare, logica îmi spune ca în jurul acestei fortificaţii, pe o distanţă de cel putin 7-10 km, trebuie să mai existe încă urme ale vechilor civilizaţii. Un arheolog bun însa îmi va cere imediat dovezi şi o va face pe bună dreptate, fiindcă în arheologie deducţia logică nu are un rol hotărîtor. În cele ce urmează însa am să prezint o dovadă destul de plauzibilă care, cred eu, v-a justifica pe deplin deducţia mea logică.

În anul 1971, la 3,5 km de fortificaţie, în punctul numit de locuitorii satului Tabăra „Prisaca”, s-a efectuat o afînare mecanizată a solului, săpîndu-se la adîncimea de 1 m. Mecanicii au găsit atunci întîmplător prin arătură mai multe vestigii importante, dintre care se mai păstrează şi astăzi doar şase topoare. Aceste topoare sunt din trei perioade diferite: două din ele fac parte din categoria topoarelor din piatră şlefuită (Eneolitic – Cultura Cucuteni), alte două sunt din categoria topoarelor cioplite din silex (perioada de tranziţie de la Neolitic la Epoca Bronzului – Cultura Amforelor sferice) şi ultimile topoare sunt două celturi din bronz (prima perioadă a fierului – Faza Ha B1-2).

Prin urmare, conform datării acestor vestigii, pot să afirm cu destul temei că punctul „Prisaca” (unde în prezent se gaseşte o vie) a fost populat cel puţin în perioada 3700 i.d.Hr. – 1000 i.d.Hr. Or asta înseamnă ca populaţia respectivă nu avea un alt loc mai apropiat şi mai prielnic de retragere – în cazul unor vremuri de restrişte – decît fortificaţia pe care am descoperit-o eu.


*  *  *                          *  *  *                         *  *  *

Cam acestea despre descoperirea arheologică pe care am facut-o eu şi cu care mă mîndresc extrem de mult! Dar m-aş bucura şi mai mult dacă aş şti că această cetate prezintă un interes sporit din partea cît mai multor oameni care ştiu să preţuiască neamul strămoşesc!

De aceea mă folosesc acum de blogul meu şi fac un apel către toţi iubitorii de istorie, arheologie şi turism din Republica Moldova şi România:


INVITAŢIE PUBLICĂ!

La 31 august 2011 se împlinesc exact 10 ani de la descoperirea cetăţii! Pentru această frumoasă zi programez o întîlnire de exceptie si ii invit pe toţi cei care vor să vadă fortificaţia şi locurile frumaose ce o înconjoară! Vreau să spun că un frigărui şi un păhărel de vin pe o cetate dacică în mijlocul pădurii nu ai ocazia să prinzi în fiecare zi! În plus toţi care vor veni vor avea posibilitatea să cunoască şi să comunice cu oameni interesanţi, iar a lega o prietenie în asemenea circumstanţe e o plăcere deosebită!
Frigăruii şi vinul sunt din partea mea (În limita stocului disponibil!)

PUNCTUL DE REPER: Centrul satului Tabăra, raionul Orhei; lîngă cel mai mare şi mai frumos izvor de prin părţile locului! Timpul: 31 august 2011. Ora 12:00. De aici se va merge pe jos pînă la cetate.

CERINŢE:
1. Seriozitate.
2. Înscrierea preventivă pe emailul: fortificatia@gmail.com Înscrierea îmi este necesară pentru a şti din timp cîţi vor veni. Ultima zi a înscrierii: 20 august 2011.

Vă aştept,

De Ziua Limbii Strămoşeşti,
Pe o Cetate Strămoşească!

Ruslan Vascan
17 ianuarie 2011

 

In apropiere de Cetate

 

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;DESCOPERIRE ARHEOLOGICĂ ÎN R. MOLDOVA&8221;

  1. “Rîpa Sîcăi” (adică “Rîpa Seacă” = care a secat)
    Nu cred ca trebuie uitat ca Sica era o arma a dacilor. S-ar putea ca denumirea rapei sa fie legata de arma.
    Felicitari pentru articol, felicitari pentru descoperire!

  2. M-a fascinat acest articol, Ruslan. Este cu adevarat un lucru exceptional sa ai parte de o asemenea experienta, si putini sunt cei carora le este dat sa aiba parte de cate un lucru de felul asta in viata.
    Ce mi-a placut si mai mult este faptul ca, citind articolul tau si despre intreaga ta aventura de a descoperi cetatea, mi-am lasat imaginatia sa zboare, exact ca atunci cand citesti un roman bun si te simti implinit la sfarsit, nu neaparat de faptul ca ai terminat un roman bun, ci mai ales de faptul ca acesta ti-a permis sa vezi lucruri minunate! Succes in continuare!

  3. f tare man…i-mi aduc aminte cand ai povestit despre cetatea aia,eram in ´´hruba neprietenoasa´´:)as vrea sa ajung si eu la un sahlac….cine stie:)ma bucur enorm k am avut onoarea sa te intalnesc,ramai un prieten deosebit!mult succes in continuare la scris,faci foarte bine asta:)

  4. heheeeey Domnul Ruslan, ma bucur ca vam gasit. fiind eleva la liceul N.Iorga am fost in excursie cu Dvc , cetatea e aproape de satul Dvs !!!! foarte frumos loc .

  5. Felicitari, Ruslan pentru articol. Ma bucur ca ai refacut articolul, venind cu descrieri mult mai amnuntite a cetatii. Recunosc ca prima data cind am auzit de aceasta descoperire n-am crezut, dar cind mi-ai aratat acea toporisca de silex, n-am ezitat sa-ti dau crezare. E foarte bine ca organizezi o intilnire culturala, o mica initiere a multora in arheologie. Nu-mi vine sa cred ca s-au facut 10 ani de la descoperire.
    Bravo!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s