DANSUL FIRELOR DE PRAF


DANSUL FIRELOR DE PRAF

 

Vi s-a întamplat vre-odată să vă uitaţi mai atent şi mai mult timp la firele de praf ce zboară într-o încăpere prăfuită, în bătaia luminii soarelui? Probabil, fiind mereu grăbiţi, încă nu aţi făcut-o, dar niciodată nu e tîrziu să admiraţi acest spectacol microcosmic în toată splendoarea lui!

Într-o continuă mişcare, milioanele de firişoare de praf zboară haotic: cînd în sus, cînd în jos, cînd în stînga, cînd în dreapta, amestecîndu-se la nesfîrşit într-un dans fantastic. Nu le bagă nimeni în seamă, nu interesează absolut pe nimeni soarta acestor particule mici, dar în realitate fiecare fir de praf are istoria lui: de unde s-a desprins ultma dată, unde a stat tupilat cine ştie cîtă vreme, pe unde a mai zburat, ce conţine, ce structură interioară are, etc. Sigur, pe de o parte, nu băgăm în seamă căci nu ne interesează aşa ceva, dar, pe de altă parte, suntem deocamdată nevoiţi să recunoaştem că nu prea ne stă în putere să obţinem asemenea informaţii.

„Dansul” firelor de praf pentu mine e cu atît mai spectaculos, cu cît se apropie foarte mult de „dansul” galaxiilor din Univers…

Cînd privim cerul senin pe timp de noapte observăm că acesta este înstelat. Dar ce vedem noi atunci de fapt? Fiecare punct luminos de pe cer poate fi ceva diferit de ce este punctul luminos de lîngă el. Spre exemplu o „stea” de aceasta poate fi un un astru cum e soarele nostru (cu probabilitatea de a fi înconjurat de planete ce nu se văd – cum e sistemul nostru solar), de asemenea poate fi o constelaţie, adică mai multe stele apropiate între ele (întrucît se află mai departe, ochiul nostru le percepe ca pe una singură) sau, în sfîrşit, poate fi o galaxie, adică miliarde de stele cuprinse într-un sistem, pe care, la fel, ochiul nostru, din cauza distanţei uriaşe, le vede ca pe o singură scînteie..

Cele mai multe stele însă pe care le vedem noaptea cu ochiul liber sunt aştrii galaxiei Calea Lactee – casa noastră în Univers. Calea Lactee are forma unui disc, cu braţele cei drept cam nesimetrice. Noaptea, dacă cerul e senin, se şi vede destul de clar „discul” galaxiei noastre din profil. Conform unei legende, această dungă luminoasă se mai numeşte „Calea robilor”.

Aştrii şi planetele în general nu au zborul haotic aşa cum îl au firele de praf, ci se mişcă incontinuu după un grafic dirijat de rotaţia galaxiei. Practic nu sunt libere să se mişte cum li-i voia! Pe cînd galaxiile au mai multă libertate, de aceea am comparat anume mişcarea lor cu „dansul” firelor de praf!

Dar cum sunt galaxiile acestea de fapt? Marea parte a lor (fireşte din cîte cunoaştem noi) sunt ca şi galaxia noastră, adică în formă de disc. Aceste discuri se rotesc în jurul axei aşa cum se roteşte o morişcă. În centrul fiecarei galaxii există o gaură neagră care se roteşte incontinuu cu o viteză şi o putere inimaginabilă. Această „gaură a morţii” atrage materia galaxiei ca un aspirator pe o parte şi o aruncă pe cealaltă parte, exact cum se roteşte apa în cada din baie după ce scoatem capacul şi o lasăm să curgă. Viata unei „găuri negre” din cada cu apă durează 2-3 minute, pe cînd viaţa unei găuri negre adevarate ţine miliarde de ani. Voi continua cu acest gen de comparaţii pentru mai multă claritate şi voi spune că „gaura neagra” din cada cu apă face o singură rotaţie de la o zecime de secundă pînă la jumătate de secundă (în dependenţă de cantiatatea apei, de dimensiunile căzii şi de grosimea canalului de scurgere), pe cînd gaura neagra a unei galaxii face o singură rotaţie în cîteva mii sau sute de mii de ani (în funcţie de dimensiunile galaxiei). Apa din cadă, înainte de scurgere, se roteşte în jurul „găurii negre” şi, aşa cum aţi observat, cu cît este mai departe de centrul acesteia, cu atît viteza de rotaţie îi este mai mică şi cu cît se apropie de ea mai mult, cu atît îi creşte şi viteza de rotaţie. Exact la fel se întamplă şi cu rotaţia unei galaxii, doar ca aici vorbim de mii şi milioane de ani.

Dar ce stă la baza formării unei găuri negre? Eu cred că apariţia lor e cauzată de diferenţele de temperatură. Spaţiul cosmic e îngheţat, iar galaxia e fierbinte. Şi atunci mişcarea şi curentul sunt inevitabile.

Dacă nu ar exista principiul acesta fizic dintre diferenţele de temperatură, găurile negre nu s-ar mai forma. Şi atunci ce s-ar întîmpla? Întrucît gaura neagră atrage spe sine toate planetele şi stelele din galaxia respectivă, ţinîndu-le astfel „în frîu” (e drept că pentru a le nimici pînă la urmă), lipsa acestei atracţii ordonate ar permite materiei galactice sa o „i-a razna” şi abia atunci am putea vorbi despre un adevarat haos cosmic. Prin urmare, gaura neagră e moartea planetelor de mîine, ce le ţine în viaţă astăzi!

Dacă stelele şi planetele sunt prinse în „jocul” galaxiilor prin atracţia exercitată de găurile negre, galaxiile însăşi sunt ceva mai libere. Ele se învîrt în jurul propriilor axe, însă în spaţiu se mişcă haotic în diferite directii, exact ca firele de praf. Dar asta nu le fereşte şi pe ele de pericole. Cînd două galaxii se apropie prea tare una de alta, forţele lor gravitaţionale uriaşe îşi spun cuvîntul. Atracţia dintre ele devine atît de mare, încît ciocnirea este inevitabilă. În urma întrepătrunderii acestor colosuri, formele lor suferă grave modificări, sau, sînt cazuri cînd din două galaxii rămîne numai una!

Imaginaţi-vă un pic: două discuri luminoase (ca două roiuri de albini) se rotesc fară încetare în jurul axelor şi, la un moment dat, intră unul în altul… Impactul e foarte puternic! Practic fiecare disc îl taie pe celalalt, dar fiindcă discurile sunt în mişcare de rotaţie, ceea ce rezultă se poate spune că e „frumos”: galaxiile îşi frîng braţele, le ridică şi le desfac ca pe nişte aripi, amintind oarecum momentul în care un fluture îşi ia zborul. „Frumos” din perspectiva noastră, cum o fi în realiate însă acolo nu putem decît să bănuim: moartea a milioane de planete şi stele destabilizate din circuitele lor şi naşterea în schimb a altora. Dar asta în timp de milioane de ani!…

Lecturînd cele scrise de mine mai sus, cineva ar putea să se întrebe: Dar de unde, ma rog, atîta „fantezie” cu ciocnirile galaxiilor? De unde ştim noi că anume aşa este? Răspunsul e simpu: de la telescopul interspaţial Hubble! Acesta a făcut o mulţime de fotografii cu galaxii ce se ciocnesc cu alte galaxii, surprinzînd diferite ipostaze!

Iată aşadar ce poţi vedea privind mai atent „dansul” firelor de praf într-o simplă încăpere prăfuită, desigur cu concursul puterii minţii. Stînd într-un colţ, ca un demiurg, vezi în cîteva minute istoria de miliarde de ani a Universului…

Firişoarele acestea de praf, adică microcosmosul din faţa noastră, vietuieşte paralel cu noi, sau mai bine zis face parte din existenţa noastră, aşa cum noi, la rîndul nostru, facem parte din existenţa macrocosmosului. Noi, oamenii, vieţuim aici pe planeta aceasta minusculă şi ne gîndim destul de rar sau aproape deloc (!) la întinderea nesfîrşită a Universului, întindere în care „mişună” miliarde de alte galaxii, iar in fiecare din ele „roiesc” miliarde de alte planete ca a noastră, exact cum un firişor de praf, siracul, zboară într-o cămară, printre sumedenii de firişoare ca alde el, dar nu le vede si nici nu se gîndeşte la ele, fiindcă „nu-l interesează” aşa ceva!

…   …   …   …   …   …   …   …   …   …   …   …

Dar dacă galaxiile universului nostru nu sunt decît nişte fire de praf ce se oglindesc în ochii unei alte fiinţe, care, ca şi mine, stă undeva într-o încăpere prăfuită, meditează în linişte şi compară „dansul” firelor de praf cu „dansul” galaxiilor din universul lui?… Interesant, nu? Dar în aşa caz mai apare o întrebare: cum ar trece oare timpul pentru o asemenea fiinţă: de triliarde de ori mai încet faţă de cum trece la noi sau poate în genere în alt fel cum încă nu ne duce mintea?

Cunoaştem, din păcate, încă prea puţin despre SPAŢIU, TIMP şi EXISTENŢĂ. Aproape nimic… Probabil cînd vom fi în stare să cunoaştem istoria fiecarui fir de praf care „dansează” chiar sub nasul nostru, vom fi în stare să cunoaştem şi adevăratul Mega-Univers, precum şi adevărata noastră existenţă.

28 octombrie 2010

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;DANSUL FIRELOR DE PRAF&8221;

  1. Sincer, mi-a placut foarte mult textul dumneavoastra. Revin insa, „ca două roiuri de albini” e o alta scapare. Ma iertati daca va par un maniac al corectitudinii gramaticale, va fac aceste observatii doar pentru ca scrieti foarte bine si e pacat sa stricati textul din neatentie.

  2. Ai facut o comparatie frumoasa intre „dansul firelor de praf” si „univers”. Dar eu, as compara „firisoarele de praf” cu oamenii si viata haotica care o parcurgem in zilele de azi. Ne asemanam cu niste particele de praf, pe care noi si-l stirnim, de fapt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s