DANSUL FIRELOR DE PRAF


DANSUL FIRELOR DE PRAF

 

Vi s-a întamplat vre-odată să vă uitaţi mai atent şi mai mult timp la firele de praf ce zboară într-o încăpere prăfuită, în bătaia luminii soarelui? Probabil, fiind mereu grăbiţi, încă nu aţi făcut-o, dar niciodată nu e tîrziu să admiraţi acest spectacol microcosmic în toată splendoarea lui!

Într-o continuă mişcare, milioanele de firişoare de praf zboară haotic: cînd în sus, cînd în jos, cînd în stînga, cînd în dreapta, amestecîndu-se la nesfîrşit într-un dans fantastic. Nu le bagă nimeni în seamă, nu interesează absolut pe nimeni soarta acestor particule mici, dar în realitate fiecare fir de praf are istoria lui: de unde s-a desprins ultma dată, unde a stat tupilat cine ştie cîtă vreme, pe unde a mai zburat, ce conţine, ce structură interioară are, etc. Sigur, pe de o parte, nu băgăm în seamă căci nu ne interesează aşa ceva, dar, pe de altă parte, suntem deocamdată nevoiţi să recunoaştem că nu prea ne stă în putere să obţinem asemenea informaţii.

„Dansul” firelor de praf pentu mine e cu atît mai spectaculos, cu cît se apropie foarte mult de „dansul” galaxiilor din Univers…

Cînd privim cerul senin pe timp de noapte observăm că acesta este înstelat. Dar ce vedem noi atunci de fapt?

Continuă să citești DANSUL FIRELOR DE PRAF

Anunțuri

SEMIOTICA ŞI RELIGIA


SEMIOTICA ŞI RELIGIA


Semiotica este o ştiinţă relativ nouă care combină cu succes mai multe ştiinţe tradiţionale, cum ar fi lingvistica, gramatica, semantica, stilistica, filosofia şi pragmatica. Definiţia acesteia e simplă: Semiotica e ştiinţa care se ocupă cu studiul semnului. Dar „ce este SEMNUL”? Iată o întrebare dificilă de astă dată, răspunsul căreia condiţionează în mare măsură creionarea identităţii semioticii.

Miriapodul alerga folosindu-şi cu iscusinţă absolut toate picioarele fără să se împiedice. Odată cineva l-a întrebat cum de-i reuşeşte. După ce s-a gîndit un pic, miriapodului i-a paralizat întreg sistemul locomotor. Un exemplu poate nu tocmai inspirat pentru ceea ce vreau să spun în continuare, însă destul de sugestiv. Oamenii comunică doar prin semne, acest lucru deja nu mai poate fi tăgăduit, dar daca îi întrebi ce este SEMNUL, majoritatea din ei se blochează şi nu ştiu ce să răspundă.

În încercarea de a desluşi cît de cît ce este totuşi semnul, voi începe cu o demonstratie absolut copilărească. Ştim că orice obiect din lumea materială are un nume oarecare(o expresie) şi bineînţeles un sens. Să luam spre exemplu obiectul „carte”. Cartea se numeste „carte”, şi are sensul pe care îl găsim în dicţionar: că este o scriere tipărită, legată la tipografie, etc. La fel se poate spune şi despre orice obiect din lumea a bstractă sau metafizică: de exemplu un triunghi, sau mai bine zis „imaginea reprezentativă a unui triunghi”, o linie, un punct, o idee, o dorinţă sau o credinţă în ceva, etc., care au la fel, atît nume cît şi conţinut. Atît obiectele fizice cît şi cele din spaţiul metafizic sunt SEMNE, întrucît ele sunt investite cu sens de către oameni, pentru oameni, printr-o serie întreagă de covenţii de tot felul: ştiinţifice, sociale, economice, culturale, etc.

O definiţie destul de reuşită şi uşor de înţeles spune că SEMNUL este CEVA ce ţine locul la ALTCEVA, pentru CINEVA, dintr-un ANUMIT PUNCT DE VEDERE. Să vedem acum şi cum se descifrează această definiţie.

Continuă să citești SEMIOTICA ŞI RELIGIA