LUCRARE DE LICENŢĂ


STRUCTURI INTELECTUALE ÎN PROZA LUI MARIN PREDA

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” – GALAŢI, FACULTATEA DE FILOLOGIE, ISTORIE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Realizat: Ruslan Vascan
Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Nicolae Ioana
2004


ARGUMENT

Prin vasta sa activitate de prozator, eseist, dramaturg, editor şi traducător, Marin Preda a rămas până astăzi, unul din cei mai însemnaţi scriitori ai literaturii române postbelice. Opera şi autorul ei sunt încă ţinta unor critici, care stârnesc reacţii, de multe ori contradictorii. „Multe îşi au originea în ispitirea mereu vie cu care opera lui Marin Preda încearcă profesionalismul şi curiozitatea cercetătorului literar. Altele, destule şi ele, au punctul de plecare – mai obscur, dar uneori cu atît mai pătimaş – în teritorii aflate înspre marginile literaturii, dacă nu chiar dincolo de ele.”[1]

Dacă privim, din punct de vedere istoric, perioada în care a scris şi s-a afirmat Marin Preda, ne e lesne să observăm că a fost o perioadă în care spiritul creator era în permanenţă intimidat de ideologia politică. Sigur că, în aceste condiţii, literatura avea cel mai mult de suferit, ea fiind sortită dispariţiei sau mutialaţiei. Or Marin Preda a ştiut să se adapteze, să se „mutileze” pe sine pentru a salva scrisul. Uneori el „era de acord” cu afirmaţiile „iluştrilor” promotori ai aşa-zisului „realism socialist”. Adevăratul spirit predist, însă, îl găsim în personajele sale. „Precum la mulţi dintre marii romancieri ai veacului nostru, şi la Marin Preda, înainte de a fi un scop, personajul este mijlocul prin intermediul căruia autorul îşi face cunoscută concepţia asupra existenţei”.[2]

Continuă să citești LUCRARE DE LICENŢĂ

Anunțuri

Ghiocelul şi lăcrămioara


Ghiocelul şi lăcrămioara

In zăpada argintie,
Sub frunziş de păducel,
Îşi aşteaptă primăvara
Un boboc de ghiocel.

Vîntul şuieră deasupra-i,
Noaptea lungă-l infioară,
Însă-n somn visează dulce
O frumoasă lăcrămioară!

Ochii ei duioşi şi gingaşi
Îl privesc din geana minţii
Atingînd – făcînd să-i cînte –
Toate corzile fiinţei…

Munţii Potenzei


Munţii Potenzei

 

Munţii mari, în lănţuire
Strâng în braţe-oraşul mic,
Cum ar strânge, cu iubire,
Mândra-n braţe un voinic!

Iar când seara, pe răcoare,
Ea s-ar duce să se culce,
El i-ar da o sărutare
Ca să aibă somnul dulce!

Vara 2009, Potenza, Italia