Dragostea şi prietenia – două sentimente incompatibile


DRAGOSTEA ŞI PRIETENIA – DOUĂ SENTIMENTE INCOMPATIBILE


Cît nu ar parea de şocantă afirmaţia, dar după mine aşa este: dragostea şi prietenia sunt două sentimente incompatibile. Mai mult decît atît, aceste sentimente sunt invers proporţionale, adică acolo unde îşi face simţită prezenţa una, treptat pierde din teren cealaltă.

Da, o pot spune fără frica de a fi contrazis că acestea sunt cele mai frumoase sentimente umane, ele au fost suportul inspiraţiei celor mai valoroase opere de artă din întreaga cultură a lumii, dar omul e de aşa natură încît nu le poate nutri simultan pentru una şi aceeaşi persoană. Care ar fi explicaţia?

Prietenia adevarată presupune în primul rînd multă sinceritate; prietenul de asta ţi-e prieten, fiindcă lui i te destainui în totalitate; dacă ai un prieten şi ascunzi totuşi ceva de el, înseamnă că nu ţi-e prieten în deplinatatea sensului acestui cuvînt (atenţie, nu vorbesc de sinceriatatea exagerată care de cele mai multe ori este impudică). Sigur, prietenia mai are nevoie şi de ajutor reciproc şi de multe altele, dar eu analizez de data asta doar elementul de bază. Dacă însă privim dragostea, vedem că acest minunat sentiment presupune în primul rînd mister, element care se află, după cum se înţelege, în toatal dezacord cu sinceritatea. Într-o prietenie nu e firesc să fi-i misterios, pe cînd în dragoste dacă epuizezi şi ultima picatură de mister printr-o sinceritate excesivă, iubitul/iubita va constata peste o vreme că pentru el/ea nu mai prezinţi acel interes erotic de odinioară şi treptat se va plictisi. După plictiseală vine indiferenţa care dezintegrează definitiv relaţia.

Continuă să citești Dragostea şi prietenia – două sentimente incompatibile

Reclame

Critică literară


CHIPUL GENIULUI IN POEZIA „NOAPTE DE DECEMVRIE” DE ALEXANDRU MACEDONSKI


„Noapte de decemvrie” este o meditaţie care exprimă drumul poetului de la estetica romantică la cea simbolistă. Poezia readuce în discuţie problema omului de geniu şi aspiraţia acestuia către absolut.

Pe scurt, subiectul operei ar fi următorul: într-un timp nocturn, poetul stă singur în cameră; e trist, meditează şi îşi aşteaptă inspiraţia; la un moment dat se transpune într-un spaţiu arab (oraşul Bagdad) unde devine emir; emirul e bogat, se bucură de slavă şi totuşi îşi mai doreşte ceva: să ajungă la Meka; îşi pregăteşte o caravană şi, cu mult fast, porneşte la mormîntul lui Mahomed; la un moment dat, emirul e pus în situaţia de a alege drumul pe care trebuie să-l urmeze: direct prin pustiu, sau pe ocolite; prinţul e conştient că pustiul e calea cea mai grea, cu soare arzător şi fără apă, pe cînd drumul ocolitor e mai uşor de stăbătut, are fîntîni, umbră, etc; cu toate acestea el alege să ajungă la Meka prin pustiu; la intrarea în deşert, emirul vede un cerşetor care îşi avea şi el drumul spre Meka; cerşetorul, numit şi „pocitanie” alege drumul ocolitor, drept pentru care stăpînul caravanei îl va privi cu dispreţ; înaintînd prin deşert, caravana emirului va pieri treptat mistuită de arşiţă, emirul rămînînd în final de unul singur; înainte de a muri şi el, are halucinaţii şi vede în sfîrşit cetatea Meka, iar în faţa porţii pe cerşetor.

Continuă să citești Critică literară

Despre libertate şi determinism, sau despre cît de liberi suntem


DESPRE LIBERTATE ŞI DETERMINISM, SAU DESPRE CÎT DE LIBERI SUNTEM


Marii filosofi ai tuturor timpurilor au meditat îndelung asupra ideii de libertate şi, în funcţie de concluziile fiecăruia, am putea sa-i împarţim în două tabere:  prima tabără ar fi a acelora convinsi că libertatea există şi că prin urmare omul poate deveni liber, iar a doua a celora care neagă existenţa libertăţii; după aceştea din urmă, omul, prin insăşi natura sa, nu poate ajunge niciodată liber. Prin urmare avem de-a face cu două teorii absolut contradictorii şi senzaţionale, pe care, cred eu, ar trebui să le studiem cu mai mare atenţie.

Dacă cineva m-ar întreba care dintre cele două teorii îmi place mai mult, recunosc că m-ar pune într-o încurcătură, fiindcă atît una cît şi cealaltă îmi sunt aproape. Dar pentru că cei mai multi dintre prietenii mei vorbesc cu prea mare lejeritate despre libertate, fiind foarte siguri de existenta ei, m-am gîndit să trec de partea cealaltă a baricadei şi să aduc argumente în favoarea ideii că omul nu poate fi niciodata liber.

Continuă să citești Despre libertate şi determinism, sau despre cît de liberi suntem