Şapte preoţi


ŞAPTE PREOŢI

Profesorilor mei din facultate,
care treceau zilnic vama de la Oancea

pentru a veni din Galaţi la Cahul,

unde era sediul extensiunii

univ. Dunărea de Jos

Cu mila Celui de sus, Tare,
într-o zi de sărbătoare,
şapte preoţi au pornit,
unii pe jos, alţii în care,
spre răsărit, dinspre Carpaţi,
la iubiţii fraţi.

Boii cu gîturile lăsate
cu ochii închişi pe jumătate
aşa de moale călcau,
că legănau
cerul uşor
cu toată greutatea lor.

La o răspîntie, pe-o vale,
o poartă închisă le ieşi în cale.
Căruţele se opriră,
Preotii se îndreptară din şale.

Preotul care era mai în faţă,
îşi trecu mîna pe sub mustaţă
şi zise fraţilor lui:
–Asta-i Poarta Raiului!

Auzind vorbele ce se spun,
Sfîntul Petru cu buzele de tutun,
trase toate zăvoarele,
ca să intre pe poartă carele
şi oamenii din drum.

Înăntru cînd au intrat,
portarul i-a îndrumat
şi, pe unul lîngă altul, grămadă,
i-a înghesuit într-o ogradă.

Mai într-o parte, cuminţi,
şedeau numai mucenici şi sfinţi;
îngeri în cămăşi curate,
cu lumînări grele la spate.
Lumînări încarcate…

Un mucenic de la sfeşnice
veni să strîngă pomelnice.
Şi fără nici o grabă prea mare,
se uita în ochi la fiecare.

Apoi se apropie un sfînt
cu ochii mari de pămînt,
cu barba de rogoz şi paie,
era Moşul Nicolae.

Sfîntul începu să cînte,
carele să le descînte;
pe la loitre, pe la roţi
de pază la drum, de hoţi.

Preoţii vedeau cum se îndoaie
mîna lui Moş Nicolae
prin traistele lor subţiri
cu ceasloave şi psaltiri;
cum întoarce şi apasă,
dar în traiste nimic nu lasă…

Se vede că bieţii părinţi
nu au prea fost cuminţi…

După toate aceste nevoi
preoţii au îndemnat în boi
şi cu sufletele în palmă, acum,
cu crucele pînă în brîu,
treceau smeriţi peste un rîu.

Un rîu de aur
ca o coadă groasă de balaur,
balaur cu cap de lup ––
icoana neamului trecut.

Mai demult puterea-i mare
înspăimînta hoarde barbare.
Dar acum, supus şi lin,
duce picături amare de pelin.

Podul cînd s-a terminat
cerul s-a înnegurat.
Altă poartă, alt portar
aştepta ca un ţînţar.

Înăuntru, înc-un Rai,
încă un sfînt Nicolai.
Şi o ploaie cu futună
sta de-a gata să-i răpună…

Preoţii totuşi rîdeau,
Că a plînge nu ştiau…
Şi cu ochii-închişi, în taină murmurau:
“Cu mila Celui de sus, tare,
ca în zi de sărbătoare,
să ajungem unde-n prag,
cu privirile în zare,
ne aşteaptă cu mult drag,
pe noi toţi –– dinspre Carpaţi ––
cei ce nouă-ntr-u Lumină
ne sunt fraţi.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s