Dragostea şi prietenia – două sentimente incompatibile


DRAGOSTEA ŞI PRIETENIA – DOUĂ SENTIMENTE INCOMPATIBILE


Cît nu ar parea de şocantă afirmaţia, dar după mine aşa este: dragostea şi prietenia sunt două sentimente incompatibile. Mai mult decît atît, aceste sentimente sunt invers proporţionale, adică acolo unde îşi face simţită prezenţa una, treptat pierde din teren cealaltă.

Da, o pot spune fără frica de a fi contrazis că acestea sunt cele mai frumoase sentimente umane, ele au fost suportul inspiraţiei celor mai valoroase opere de artă din întreaga cultură a lumii, dar omul e de aşa natură încît nu le poate nutri simultan pentru una şi aceeaşi persoană. Care ar fi explicaţia?

Prietenia adevarată presupune în primul rînd multă sinceritate; prietenul de asta ţi-e prieten, fiindcă lui i te destainui în totalitate; dacă ai un prieten şi ascunzi totuşi ceva de el, înseamnă că nu ţi-e prieten în deplinatatea sensului acestui cuvînt (atenţie, nu vorbesc de sinceriatatea exagerată care de cele mai multe ori este impudică). Sigur, prietenia mai are nevoie şi de ajutor reciproc şi de multe altele, dar eu analizez de data asta doar elementul de bază. Dacă însă privim dragostea, vedem că acest minunat sentiment presupune în primul rînd mister, element care se află, după cum se înţelege, în toatal dezacord cu sinceritatea. Într-o prietenie nu e firesc să fi-i misterios, pe cînd în dragoste dacă epuizezi şi ultima picatură de mister printr-o sinceritate excesivă, iubitul/iubita va constata peste o vreme că pentru el/ea nu mai prezinţi acel interes erotic de odinioară şi treptat se va plictisi. După plictiseală vine indiferenţa care dezintegrează definitiv relaţia.

Continuă să citești Dragostea şi prietenia – două sentimente incompatibile

Anunțuri

Critică literară


CHIPUL GENIULUI IN POEZIA „NOAPTE DE DECEMVRIE” DE ALEXANDRU MACEDONSKI


„Noapte de decemvrie” este o meditaţie care exprimă drumul poetului de la estetica romantică la cea simbolistă. Poezia readuce în discuţie problema omului de geniu şi aspiraţia acestuia către absolut.

Pe scurt, subiectul operei ar fi următorul: într-un timp nocturn, poetul stă singur în cameră; e trist, meditează şi îşi aşteaptă inspiraţia; la un moment dat se transpune într-un spaţiu arab (oraşul Bagdad) unde devine emir; emirul e bogat, se bucură de slavă şi totuşi îşi mai doreşte ceva: să ajungă la Meka; îşi pregăteşte o caravană şi, cu mult fast, porneşte la mormîntul lui Mahomed; la un moment dat, emirul e pus în situaţia de a alege drumul pe care trebuie să-l urmeze: direct prin pustiu, sau pe ocolite; prinţul e conştient că pustiul e calea cea mai grea, cu soare arzător şi fără apă, pe cînd drumul ocolitor e mai uşor de stăbătut, are fîntîni, umbră, etc; cu toate acestea el alege să ajungă la Meka prin pustiu; la intrarea în deşert, emirul vede un cerşetor care îşi avea şi el drumul spre Meka; cerşetorul, numit şi „pocitanie” alege drumul ocolitor, drept pentru care stăpînul caravanei îl va privi cu dispreţ; înaintînd prin deşert, caravana emirului va pieri treptat mistuită de arşiţă, emirul rămînînd în final de unul singur; înainte de a muri şi el, are halucinaţii şi vede în sfîrşit cetatea Meka, iar în faţa porţii pe cerşetor.

Continuă să citești Critică literară

Despre libertate şi determinism, sau despre cît de liberi suntem


DESPRE LIBERTATE ŞI DETERMINISM, SAU DESPRE CÎT DE LIBERI SUNTEM


Marii filosofi ai tuturor timpurilor au meditat îndelung asupra ideii de libertate şi, în funcţie de concluziile fiecăruia, am putea sa-i împarţim în două tabere:  prima tabără ar fi a acelora convinsi că libertatea există şi că prin urmare omul poate deveni liber, iar a doua a celora care neagă existenţa libertăţii; după aceştea din urmă, omul, prin insăşi natura sa, nu poate ajunge niciodată liber. Prin urmare avem de-a face cu două teorii absolut contradictorii şi senzaţionale, pe care, cred eu, ar trebui să le studiem cu mai mare atenţie.

Dacă cineva m-ar întreba care dintre cele două teorii îmi place mai mult, recunosc că m-ar pune într-o încurcătură, fiindcă atît una cît şi cealaltă îmi sunt aproape. Dar pentru că cei mai multi dintre prietenii mei vorbesc cu prea mare lejeritate despre libertate, fiind foarte siguri de existenta ei, m-am gîndit să trec de partea cealaltă a baricadei şi să aduc argumente în favoarea ideii că omul nu poate fi niciodata liber.

Continuă să citești Despre libertate şi determinism, sau despre cît de liberi suntem

Şapte preoţi


ŞAPTE PREOŢI

Profesorilor mei din facultate,
care treceau zilnic vama de la Oancea

pentru a veni din Galaţi la Cahul,

unde era sediul extensiunii

univ. Dunărea de Jos

Cu mila Celui de sus, Tare,
într-o zi de sărbătoare,
şapte preoţi au pornit,
unii pe jos, alţii în care,
spre răsărit, dinspre Carpaţi,
la iubiţii fraţi.

Boii cu gîturile lăsate
cu ochii închişi pe jumătate
aşa de moale călcau,
că legănau
cerul uşor
cu toată greutatea lor.

La o răspîntie, pe-o vale,
o poartă închisă le ieşi în cale.
Căruţele se opriră,
Preotii se îndreptară din şale.

Preotul care era mai în faţă,
îşi trecu mîna pe sub mustaţă
şi zise fraţilor lui:
–Asta-i Poarta Raiului!

Auzind vorbele ce se spun,
Sfîntul Petru cu buzele de tutun,
trase toate zăvoarele,
ca să intre pe poartă carele
şi oamenii din drum.

Continuă să citești Şapte preoţi

Sufletul şi energia omului


SUFLETUL ŞI ENERGIA OMULUI


Trăim într-o epocă în care, din păcate, încă este destul de dificil să abordezi teme şi termeni sensibili ca „suflet” şi „energie umană”. În primul rînd din cauza că aceste subiecte, pentru a putea fi inţelese, cer o minte lucidă şi penetrantă (cu toate că despre „suflet” lumea s-a obişnuit să vorbească la tot pasul, amintindu-l în varii expresii uzuale), iar într-al doilea rînd, fiindcă există un fel de apatie generală legată de această problema, manifestată prin convingerea nezdruncinată a unora că ştiu totul despre suflet, în acelaşi timp în care nu le pasă absolut de loc de soarta acestuia.

Se pare că aceşti doi termeni: „suflet” şi „energie” reprezintă, într-o măsură oarecare, unul şi acelaşi lucru, atîta doar că diferă punctele de vedere în ceea ce priveşte percepţia. Sufletul, spre exemplu, presupune o dimensiune metafizică; percepţia acestuia devine posibilă numai prin intermediul unei cunoaşteri artistice (şi mă gîndesc acum la cele două tipuri de cunoaştere: artistică şi ştiinţifică, despre care vorbeşte filosoful Lucian Blaga), în timp ce „energia omului” e „sufletul” perceput prin intermediul unei cunoaşteri ştiinţifice. Părerea mea e că cel mai fericit caz e atunci cînd unul şi acelaşi lucru ajunge să fie perceput prin ambele tipuri de cunoştere.

Continuă să citești Sufletul şi energia omului

Despre maturitate şi respect


DESPRE MATURITATE ŞI RESPECT

 

Cunosc ideea preconcepută a unora care consideră că motivul principal pentru care se merită respectul este vîrsta. Adica dacă «x» are un anumit număr de ani, de obocei o vîrstă onorabilă, are deja asigurată stima celor mai tineri. Din pacate rationamentul este greşit şi în cele ce urmează îmi voi motiva afirmaţia.

În primul rînd sunt absolut de acord cu ideea care presupune că respectul e meritul celor care demonstrează maturitate. Dar e important să amintesc de existenţa mai multor tipuri de maturitate:

MATURITATEA CRONOLOGICĂ. (Cronos = «timp») Această maturitate ţine de vîrstă, de anii pe care fiecare din noi îi adunăm odată cu trecerea timpului. Din păcate foarte multi recunosc mai mult această maturitate cînd vine vorba de respect. Dacă e s-o luam aşa insa, şi animalele adună ani şi cu toate astea nimeni nu pretinde că acestea au nevoie de un respect identic cu cel al oamenilor.

Continuă să citești Despre maturitate şi respect

La lumina focului


LA LUMINA FOCULUI

Un gutui, doi gutui,
Încă-n stropii duşului,
La lumina focului.
Mă priveşti,
Îmi zîmbeşti,
Cămaşa o umezeşti…

Un gutui, doi gutui,
Parcă vrei ceva să-mi spui

Din adîncii ochi caprui.
Însă taci,
Te desfaci,
Inimile le împaci…

Un gutui, doi gutui,
Buzele cobor ţugui
Prin strîmtoarea pieptului.
Mîna-mbie,
Gura ştie
O sublimă nebunie…

Un gutui, doi gutui,
Furnice din tălpi se sui
Pînă-n vîrful capului.
Pielea moale se zbîrleşte,

Răsuflarea-n gît se-opreşte…

Un gutui, doi gutui,
Fierbe mustul în burlui,
Tare multe-ncepi să-mi spui!
Te îndoi, te dezdoi,
Părul unduie vîlvoi…

Un gutui, doi gutui,
Pe perete vrei să sui.
Nu mai înteleg ce spui!
Trupul tremură,
Zvîcneşte,
Universul se-nvîrteşte!…

Un gutui, doi gutui,
Timpul stă cîrlig în cui
La lumina focului.
Şi se lasă-ncet, se lasă
Linişte la noi în casă…